Este vorba despre Consola Nintendo Switch, cea care a fost lansată în luna martie, acum 7 ani în urmă, și care a devenit una dintre cele mai vândute console all time. Situându-se într-un raport din februarie anul acesta, de pe statista.com, pe locul trei cu 137 de milioane de unități vândute imediat după fruntașele PlayStation 2 și Nintendo DS.
Am ales să vorbesc despre această consolă pentru ca acest an septar s-ar putea să fie și ultimul pentru aceasta. Se
Zvonește ca în 2025 urma să vadă lumina zilei switch 2, o nouă consolă nintento echipată cu hardware actualizat și mult mai puternic. Ceva de genul, un gpu discret de tipul rtx de la NVIDIA, niște ddr5 și alte bunătățuri care să permită jocurilor cu o grafia mai complexă să fie rulate.
Din punct de vedere hardware actuala consolă nu întrece nici vechiul
PlayStation 3, dar jocurile portate și optimizate foarte bine sau cele create special pentru ea, a făcut să nu conteze ce piese are în interior, oferind oricând o experiență plăcută.
Însă, noutatea și elementul care a făcut Nintendo switch să aibă atâta succes pe piață constă în formatul său.
O consolă portabilă care poate fi și conectată la un televizor. Mai mult de atât îți oferă posibilitatea de a juca la dublu cu cei de pe canapeaua ta, datorită celor două controllere venite standard. Era o combinație între Nintendo DS și Wii și pe care nici un alt producător nu a implementat-o nici până azi.
Însă, partea de mobilitate a fost una crucială, switchul neavând practic concurență la începuturile anilor de la lansare. Nu exista nici o altă consolă de gaming portabilă cu capabilitățile sale, până acum doi ani, când steamdeck a dat startul unui nou trend, al gamingului portabil într-o consolă compactă ce îți permitea rularea jocurilor de pe steam și nu numai. A urmat anul trecut, cea de la Asus, rog ally sau cea de la Lenovo, legion Go. Asadar deodată piața s-a aglomerat cu 3 concurenți care nu numai ca sunt mai puternici dar care nu sunt limitați la titlurile originale și portarile agreate doar de Nintendo.
Asa ca niponii, in ciuda succesului pe care încă îl mai au cu varianta actuala de Nintendo switch, trebuiau să facă ceva. nemaivaznadu-se singuri pe tarlaua jucurilor on the go, mai ales și cu industria de mobile care de la an la an se apropie din ce în ce mai mult de capacitățile hardware și software de a rula aproape orice joc, au realizat că e timpul să meșterească ceva nou.
Eu sper să păstreze aceeași rețetă, și să schimbe doar partea interioară. Nintendo switch este o jucărie distractivă care a servit cu succes atât pe cei mici dar și pe cei mari. Să nu mai menționez ca a rămas printre puținele console, pentru care poți să primești jocurile direct pe un suport fizic.
Un alt avantaj l-a avut și prețul, 350, 300 și 200 de dolari cele trei variante existente acum. Dar Pe care le poți găsi la ofertă tot timpul anului pe diverse site-uri online sau la un preț foarte mic pe site-urile de anunțuri.
După părerea mea, Nintendo switch merită un loc în hall of fame în industria jocurilor indiferent ce mamut urmează să aterizeze în următorul an. A reprezentat o generație de copii ce au crescut cu cei 7 ani de acasă distrându-se în jocuri pline de eroi amuzanți.
Bogdan este numele meu iar tu ai fost la short tech news și am discutat în minutele trecute despre posibilitatea ca emblematicul Nintendo switch să se bucure de ultimul său an. La mulți ani Nintendo switch și la mulți ani Mario ca în martie este și ziua lui.
Până data viitoare să fie jucare! Pe curând!
bogdanmenci.ro | youtube | Spotify | ApplePodcasts
Aici mă poți cinsti cu “o cafeluță” pentru a avea spor la creație! https://www.buymeacoffee.com/bogdanmenci
podcast, tehnologie, it, games, newgames, shortnews, știri, news, tech, noutăți, TechnologyTheseDays, TechnologyRocks, technologynews, gamesnews, space
Podcast: Play in new window | Download