Asus Zenfone 11 Ultra! Gata! Fără variante de mijloc și nici compacte din păcate…
Asus pare că anul acesta, deși nu e 100% sigur, ar putea renunța la formatul care a scos în evidență linia lor de telefoane de top în ultimii doi ani.
Dacă băieții mari de peste 6 inchi erau dedicați categoriei de gaming ROG, unde și în prezent cuprinde unele dintre cele mai puternice deviceuri de pe piața, forma compactă de până la 5.92 inchi era dedicată telefoanelor Zenfone.
Această categorie a portofoliului Asus este dedicată celor care nu sunt după un telefon flashy căruia să-i lumineze spatele sau să-i trebuiască tot felul de twik-uri pentru a te scoate campion în nu știu ce joc multiplayer. Era partea mai serioasă să-i zicem așa, iar până anul acesta, era dedicată unui segment de piață care își dorea un dispozitiv cu dimensiunilor reduse. Știți, telefoanele alea pentru care nu îți trebuie o geantă separat pentru a le căra? Și pe care le mai poți controla cu o singură mâna?! Ei bine, da, categoria care se pare că a subperformat atât de mult ca majoritatea producătorilor au renunțat la variantele mini regăsite până acum pe piața.
Acum mno, ne-am fi așteptat la un transfer mai lin între generații dar cei de la Asus au sărit tocmai la 6.78 inchi cu noul Zenfone 11 ultra. Cred ca au vrut sa zica ultra size! Ca forma aduce putin cu suratele sale din categoria rog phone fara a avea in schimb nimic luminos pe spatele sau. Spate dintr-o sticla cu un finisaj mat in 4 culori, Skyline Blue, Eternal Black, Misty Grey and Desert Sand. De-obicei nu prea menționez și numele culorilor dar acestea mi s-au părut mai poetice așa… Corning gorila victus 2 este stratul protector de sticlă de pe fața ecranului care are o luminozitate maxima de 2500 de niti, o rata de refreash de 144 hz și este denumit Flexible Amoled, un panel E6 Samsung de 8 biti.
Pentru ca este mare, are și o baterie pe măsură de 5500 de mha și pe care o poți încărca cu o viteză rapidă de 65w. Baterie mare dar procesor power hungry, Snapdragon 8 gen 3 cu un peak maxim de viteză de 3,3 GHz și care stă alături de una dintre cele mai bune plăci video dedicate telefoanelor mobile, Andreno 750 si totul susținut de 12 sau 16 gb de RAM în funcție de modelul ales. Ca și stocare UFS 4.0 256 sau 512 gb memorie și cred ca mergea și o variantă de 1 tb asa cum au început sa mai lanseze si alți producători.
Camerele 3 pe spate și 1 pe față, includ un senzor principal cu dimensiunea de 1/1.56″ wide marca Sony imx 890 cu o diafragma f1,9 și o focală de 24 de milimetrii dar care e ținut pe loc, la propriu, de sistemul de stabilizare optică gimbal și poate înregistra până la 8K@24fps.
Există și un tele pentru un zoom 3x, un ultrawide, iar camera de selfie, face și ea ce poate…
Pe partea software androidul 14 se ascunde sub o interfață foarte curată a celor de la Asus, care nu au schimbat mare lucru ci doar și-au mai adus aportul cu câteva aplicații proprii precum optiflex, o funcție care face ca aplicațiile cele mai folosite să fie păstrate într-o memorie temporară pentru a putea fi mai rapid pornite. De asemenea pentru partea de jocuri, Game Genie este o aplicație care îți oferă mai multe shortcuturi și gimikuri specifice gamerilor, însă nu la fel de stufoasă precum armory crate de pe variantele republic of gamers.
Însă și pe acest model Apoți beneficia de conexiuni compatibile cu tastaturi și mouse-uri obținând astfel avantaje în jocurile shooter.
Are și funcții AI, mna, altfel nu se putea, lucruri similare pe care le-au anunțat și cei de la Samsung, doar ca cei de la Asus promit să rămână libere fără un cost suplimentar peste ceva în timp. AI Transcript, AI Call Translator, AI Wallpaper, AI Noise Cancellation si Semantic Search.
Asus zenfone 11 ultra se găsește deja la precomandă în unele magazine online și se află în jurul prețului de 1000 de euro. Un preț obișnuit în gama sa. Din păcate, ultimul mohican, zenfonul compact din ultimii doi ani pare ca ia o pauză de la trântă cu cei mari. Categoria celor mici se pare ca ușor ușor dispare… eu sunt in prezent deținător de un iPhone 13 mini și regret popularitatea în scădere a lor, păreau singurele modele care sunt potrivite celor care vor mai mult un telefon decât un televizor.
Bogdan Menci sunt și Mulțumesc de prezența ta și de data aceasta la short tech News de unde ai aflat de noul telefon a celor de la Asus. Până data viitoare să fie butonare pe ecrane din ce în ce mai mari! Pe curând
bogdanmenci.ro | youtube | Spotify | ApplePodcasts
Aici mă poți cinsti cu “o cafeluță” pentru a avea spor la creație! https://www.buymeacoffee.com/bogdanmenci
podcast, tehnologie, it, games, newgames, shortnews, știri, news, tech, noutăți, TechnologyTheseDays, TechnologyRocks, technologynews, gamesnews, space
Podcast: Play in new window | Download