S7 Ep. 20 my name is Fold, TriFold

Iaca smartphone-utile ușor ușor vor ajung să știe să numere până la trei.

1 parte 2 parti 3 parti! Da! Următorul trend al dispozitivelor mobile îl reprezintă cel al trifoldurilor. Adică al telefoanelor ce nu se vor mai plia doar in două părți ci chiar în 3!

Xiaomi pare-se că nu se vor mulțimi cu seria lor abia lansată de modele pliabile precum, Mix Flip și Mix Fold 4. Se zvonește că aceștia își doresc deja extinderea acestui portofoliu aducând pe viitor un dispozitiv care să aibă capabilitatea împăturirii sale în trei părți. Există bârfe chiar și despre o dată viitoare de lansare, precum Februarie anul viitor.

Pe 28 August, cei de la Tecno, o altă firmă din Shenzen, China, au prezentat pe rețele de socializare un produs concept sub denumirea PHANTOM ULTIMATE 2 Tri-Fold. Primul phantom ultimate, a fost prezentat acum 11 luni și se întruchipa sub forma unui model prototip cu ecranul rulabil. Venind și cu un al doilea model, compania vrea să demonstreze capacitatea sa de a aduce inovație într-un domeniu unde în ultima vreme lucrurile au fost jucate mai safe, schimbări radicale pe piața smartphone-urilor apărând doar după apariția primelor pliabile. In filmulețul de prezentare Phanton Ultimate 2 trifold arată destul de bine, părând ca un pliabil normal fără să se observe o grosime exagerată având in vedere înghesuiala de ecrane.

Cei de la Huawei, pare că vor face primii acest pas. CEO-ul lor, Richard Yu a fost fotografiat de paparazzi cu un smartphone care pare că se pliază în trei părți. Întrebat despre el de cei de la gsmarena, acesta a confirmat că firma chineza va lansa în Septembrie acest model împreuna cu primele lor automobile electrice. Pare că primele bucăți vor face parte însă dintr-un număr limitat, destinat doar către anumiți useri din China pentru a fi testată o versiune beta.

Un pliabil de genul trifold va veni clar cu avantajul unui ecran imens, care îți va permite să folosești telefonul mult mai ușor in moduri multitasking și in accesarea Conținutului multimedia.

Dar, părerea mea este că producătorii de pliabile ar trebui să se axeze mai mult pe evoluția modelelor de acum care mai au nevoie de ceva schimbări pentru a fi considerate perfecte și de a intra pe deplin in atenția tuturor consumatorilor.

Adică acest nou trend al trifoldurilor trebuie să ia în considerare defectele moștenite de la foldurile normale. Vor avea nevoie să aibă in focus probleme legate de rezistența balamalelor, de rezistența ecranelor, de grosimea corpurilor lor și de diminuarea denivelări din zona pliarii. Și mai ales trebuie avută in vedere și chestiunea legată de cost, aceste modele având un preț deloc decent.

Gata ai aflat de la Short tech News ce ne rezerva viitorul in materie de telefoane mobile și apropo de Septembrie se anunță o lună plină având la orizont IFA Berlin, Evenimentul Apple și târgul mașinilor electrice din Shanghai. Așa că rămâi alături de noi pentru a nu pierde toate noutățile!

bogdanmenci.ro | youtube | Spotify | ApplePodcasts

Aici mă poți cinsti cu “o cafeluță” pentru a avea spor la creație! https://www.buymeacoffee.com/bogdanmenci

podcast, tehnologie, it, games, newgames, shortnews, știri, news, tech, noutăți, TechnologyTheseDays, TechnologyRocks, technologynews, gamesnews, space

You might be interested in …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *